Asa cum am promis, revin cu cateva cuvinte despre Asociatia Europeana a Feroviarilor din care, cu mandrie fac parte, desi nu mai lucrez la calea ferata de multi ani. Dar am ramas, oarecum, in domeniu.
Asociatia a fost infiintata in 1961, fondatori fiind feroviarii italieni si francezi. Anul acesta s-au sarbatorit 50 de ani de la infiintare, prilej cu care am facut acea intalnire in zona lacului Garda.
Pana in prezent, din asociatie, fac parte 14 tari: Albania , Austria , Germania, Belgia , Bulgaria , Spania, Franta, Ungaria, Letonia, Italia, Polonoa, Marea Britanie, Slovacia si Romania
Scopul asociatiei este unul frumos si laudabil. Schimul de experienta intre feroviari, legarea si intretinerea relatiilor de prietenie intre feroviarii tarilor europene, schimburi culturale, stiintifice, sociale.
Pentru asta se organizeaza intalniri tematice, 2 pe an, in una din tarile inscrise in asociatie, unde se tin conferinte, se aduc la cunostinta ultimele noutati din domeniu si unde au loc tot felul de activitati, excursii, seri festive.
Trecand peste partea plicticoasa a intalnirilor, adica sedinte si conferinte, totul este minunat.
Fiecare tara incearca sa-ti prezinte ceea ce are ea mai frumos, mai interesant, specific si unic. Si reusesc de minune, pentru ca nimeni nu stie mai bine ce este de vazut si de gustat intr-o tara , decat nativii acelei tari.
Am facut excursii minunate in toate cele 14 tari, inclusive Romania, am vazut locuri de care nici nu auzisem, am mancat mancaruri la care nu ma asteptam si am cunoscut oamnei deosebiti.
Toata lumea s-a imprietenit cu toata lumea, tinem legatura pe mail-uri si la fiecare intalnire suntem bucurosi sa ne revedem.
N-as putea spune unde si cand mi-a placut cel mai mult, insa cei mai buni organizatori sunt (cum altfel?) germanii si austriecii.
Recunosc, am plecat cu idei preconcepute pentru prima data in Austria si in Germania si acum, an de an, cand este vorba sa-mi aleg locul pentru vacanta, prima pe lista este Germania … Asta pentru ca germanii si austriecii, au avut grija sa ne arate tot ce este mai frumos si mai bun la ei. Adica acele mici localitati la care nu te gandesti cand iti organizezi vacanta, satucuri pitoresti, de o frumusete desprinsa din povestea lui Heidi, in care lumea traieste linistit si firesc, fara prea multa agitatie, fara zgomotul oraselor mari, intr-o curatenie si o ordine…nemteasca.
Ne-am amuzat cu totii anul acesta, in Italia, unde nu s-a respectat nici macar o ora, in afara orei de plecare, dimineata.
Masa de pranz se intindea mult peste ora stabilita, chiar daca pe program mai erau de bifat vreo 3 obiective, cel putin. Daca germanii erau ca intr-o cusca si deja nu mai aveau rabdare, italienii nu aveau nicio grija. Mancau, mai ciocneau un pahar si, bineinteles, cantau.
Daca il intrebam pe presedintele italian, care este si presedintele asociatiei europene, cand plecam, pentru ca mai avem atatea de facut, raspunsul era invariabil acelasi: “Dar de ce va agitati? Ce atata graba? Sunteti in Italia. Aici totul se face fara stres si agitatie. O sa le facem pe toate pana la urma. Si daca nu reusim, care-i problema?”
Trebuie sa precizez ca presedintele italian este un napoletan micut si simpatic, cu o voce superba, de care mi-a placut la prima vedere.
Imi place de asemenea ca fiecare a invatat cate putin din limba celorlalti membri ai asociatiei si nu exista sa nu ne putem intelege intre noi. De multe ori fiecare vorbeste in limba lui, dar toti inteleg ce se discuta. E amuzant.
Cam acestea sunt cele cateva informatii despre AEC, o asociatie minunata, formata din oameni simpli, carora le face placere sa se intalneasca de doua ori pe an si sa-si prezinte fiecare tara, asa cum stiu ei mai bine.
