Bocelli,
Angela si Ouatu
Am fost
sambata la concertul de la Romexpo cu Andrea Bocelli.
Una peste
alta spectacolul nu a fost cine stie ce. Poate melodiile alese de Bocelli n-au
fost cele mai inspirate, sau poate el nu a avut acel "zvac" la care
ma asteptam.
Prin
comparatie, concertul lui Jose Carreras m-a lasat pentru multa vreme cu o stare
de euforie si de satisfactie totala. Am iesit atunci de la Sala Palatului
aproape plutind.
Acum nu
s-a intamplat acelasi lucru. Poate si din cauza faptului ca a fost foarte frig
si tot timpul am stat incordata pentru ca nu-mi puteam controla tremuratul. Ma
tot intrebam cum rezista cucoanele in rochiile cu bretelute si fara ciorapi.
N-au rezistat prea mult, avand in vedere ca, dupa pauza, s-au golit multe din
scaune.
M-a
surprins hotararea de a organiza concertul in aer liber, intr-o parcare de la
Romexpo. La banii ceruti pe bilet ma asteptam cel putin la Sala Palatului,
nicidecum intr-un loc atat de urat, cu scaune din plastic si corturi in care se
vindea bere la dozator si floricele de porumb.
Invitatii
lui Bocelli au fost Angela Gheorghiu, DIV4S, Paola Sanguinetti, grupul CARisMA
si Cezar Ouatu.
Mi-a placut mult DIV4S, grupul CARisMA si mi-a placut si mai
mult Corul si Orchestra Radio.
Pe Angela Gheorghiu am auzit-o pentru prima data live si m-a
impresionat. Are o voce superba, puternica cu care ii domina pe toti ceilalti.
Andrea Bocelli aproape ca nu se mai auzea cand cantau
impreuna.
Ce mi-a placut insa foarte mult si mi-a schimbat oarecum
impresia despre Ouatu, a fost duetul lui cu Angela Gheorghiu.
Au cantat impreuna melodia Copacul, melodie pe care toata
lumea o stie interpretata de Aurelian Andreescu. E drept ca tipul nu prea are volum, insa nu
pot spune ca nu are voce.
Daca s-ar fi facut cunoscut inainte de Eurivisin, sau daca nu
ar fi participat deloc la Eurovision, ar fi fost mult mai bine pentru el.
Interesant este ca vocile celor doi, a lui si a Angelei, se
potrivesc perfect, se completeaza perfect si, la refren, cand cantau impreuna,
suna dumnezeesc.
Da, mi-a placut. Bravo lor!