Imi doream de multa vreme sa ajung la Cinque Terre. Inca din 2006, cand am fost la Lucca
Asa ca, dupa ce am terminat sejurul la Sorrento , am plecat spre La Spezia
Pe traseu am facut o mica bucla spre Terni
Se ocupa de agroturism, are cateva camere de inchiriat, intr-o atmosfera cu adevarat italiana si comercializeaza produsele proprii, legume, fructe, ulei de masline, vin, dar si dulceata, branza, conserve...totul facut in casa.
Noi ne-am dus acolo pentru uleiul de masline, insa am cumparat si branza si vin, chiar si dulceata. Ferma se numeste Azienda Agricola Giubilei, iarlinkulesteacesta:
Hotelul din La Spezia
In prima seara ne-am invartit putin prin La Spezia
Insa, inainte sa coboram din hotel, am intarziat putin pentru ca, la un moment dat, am auzit o muzica de fanfara. M-am gandit ca e vreo festivitate locala, o sarbatoare ceva, insa mi-am dat seama ca suna exact ca la balurile si nuntile din satul bunicii mele.
M-am uitat pe geam si m-am lamurit urgent. Era ditai trupa de lautari, cu trompete si tromboane si faceau un zgomot infernal. Dupa culoarea pielii si muzica interpretata mi-am dat seama de unde proveneau...
Auzisem tot felul de lucruri despre La Spezia
Este intr-adevar plin de emigranti, in special arabi si indieni, sau asa ceva, dar n-as spune ca e chiar periculos.
Am plecat a doua zi spre Cinque Terre, cu trenul. Din gara am cumparat un bilet, care se numeste “Cinque Terre Card” si care costa, parca, 10 euro. Este valabil 24 de ore si cuprinde calatorii nelimintate cu trenul, la clasa a doua, intre La Spezia si Levanto, accesul in Parcul National Cinque Terre, intrarea pe "Via Dell’Amore", unde altfel platesti ceva mai mult, si ce alte servicii or mai fi pe acolo. De asemenea primesti si o harta a parcului si orarul trenurilor.
Folosirea trenului este, cred, cea mai avantajoasa posibilitate, pentru ca este ieftin, distanta dintre sate este foarte mica (daca mergi cu trenul, ca altfel…o sa povestesc despre asta), poti sa cobori si urca din nou in tren de cate ori vrei.
Cu masina ar fi mult mai greu, pentru ca nu prea sunt parcari, sau sunt departe de satele respective, sunt destul de scumpe si, normal, nu prea gasesti locuri, sau nu gasesti deloc.
Ar mai fi varianta cu vaporasul, care iti ofera avantajul de a vedea satele de pe mare in toata splendoarea lor. Cred ca imaginea cladirilor acelea viu colorate agatate de stanci este cu adevarat superba.
Cum spuneam, am luat trenul dimineata, cred ca in jur de ora 9-10 si am plecat spre Monterosso, care este ultima localitate din cele 5, privind dinspre La Spezia.
Ne-am zis ca e mai simplu asa. Coboram in ultimul sat, il vizitam, apoi luam trenul spre al doilea si tot asa pana ne retragem in La Spezia.
Stiam ca se poate merge si pe jos, pe niste poteci, ca distanta nu este foarte mare si ca nu se face prea mult timp, iar panorama ar fi superba. De asemenea stiam ca doar intre doua dintre sate drumul este foarte dificil si chiar daca nu este foarte lung, timpul de parcurs este destul de mare. Insa nici unul dintre noi nu a retinut care sunt cele doua sate pentru ca nu ne-a interesat prea mult. Hotararea noastra era sa mergem cu trenul si atat.
In fine, am ajuns la Monterosso, am coborat din tren impreuna cu alte zeci si zeci de turisti, de toate natiile, care isi facusera probabil exact aceleasi calcule ca si noi.
Localitatea este mica, pe malul marii, cocheta si plina de flori, cu case dragute, colorate si curate.
Am facut o tura pe faleza, am admirat marea ce avea mai multe nuante de albastru, apoi am intrat pe stradutele inguste, pline de turisti si am cascat putin gura pe la magazine, am cumparat ceva magneti si ne-am hotarat sa mergem in gara sa luam trenul spre Vernazza. Trenurile circula cam la 30 de minute.
Dar, cand sa ne indreptam spre gara, ne aruncam ochii asa...pe mare si vedem undeva in stanga noastra o localitate micuta si draguta, ce nu parea foarte departe. Cum stiam ca intre unele dintre cele 5 sate drumul este cam de 30-40 de minute pe jos, ne-am spus ca n-ar fi rau sa incepem cu putina miscare. Oricum era dimineata, era racoare, noi eram odihniti si puteam sa mergem cu trenul cand vom fi obosit deja si afara va fi mai cald.
Zis si facut. Am luat-o incetisor pe malul marii facand poze si admirand peisajul.
Doar ca incetul cu incetul am inceput sa ne indepartam de mare si sa urcam tot mai mult.
Si-am urcat, si-am urcat si iar am urcat...Ne-am catarat pe tot felul de “trepte” facute din pietre sau sapate in piatra, printre copaci de tot felul si tufe salbatice. Pantofii mei sport, noi nouti, de culoare neagra, au ajuns de un gri prafos, pantalonii la fel, iar soarele era din ce in ce mai agresiv.
Dupa vreo ora am inceput sa coboram, in aceleasi conditii de stabilitate precara. Ne intalneam cum multi oameni, de toate varstele, la fel de obositi si transpirati ca si noi, care veneau dinspre Vernazza.
Am intrebat la un moment dat niste tinere americance, foarte bine dispuse, daca mai era mult pana in urmatoarea localitate. Dupa raspunsul lor, care a sunat ceva de genul “ahaaaahaaaaa” ne-am dat seama ca am nimerit din prima traseul cel mai lung si cel mai dificil dintre 2 sate.
Am mai urcat si-am mai coborat de inca doua ori, la fel de greu si de abrupt, pe poteci din ce in ce mai inguste si mai salbatice. Deja nu-mi mai simteam picioarele si tricourile noastre incepusera sa aiba urme albe de la transpiratie.
Am plecat din Monterosso la 10.45 si am ajuns in Vernazza la 13.30, rosii ca racii si franti de oboseala.
E drept ca peisajele au fost de vis, marea se vedea superb de sus, dar nu cred ca as mai face vreodata traseul acela. Nu mai eram in stare sa fac nici doi pasi fara sa ma doara fiecare muschi si ma gandeam ca a doua zi nici nu vom mai putea sa ne dam jos din pat.
Ne-am asezat la o terasa si am ras pe nerasuflate cate o bere rece ca ghiata, apoi ne-am delectat cu o dorada la gratar, cu garnitura de spanac. Cel mai bun spanac mancat vreodata, cu toate ca eu eu nu sunt o fana a acestui fel de mancare.
Din Vernazza am luat trenul sa mergem spre a treia localitate, Corniglia. Prietena noastra ne-a anuntat, imediat dupa plecarea trenului, ca nu mai are chef de nicio vizita, in nicio localitate, pentru ca este prea obosita si nu mai e in stare sa faca niciun pas.
Noi eram hotarati sa nu renuntam, asa ca am lasat-o pe ea sa mearga mai departe, spre La Spezia si am coborat in Corniglia.
Am iesit din gara abia tarandu-ne, printr-un soare nemilos si am vazut undeva departe, o multime de oameni, cate mergeau cumva in zig-zag pe o stanca deasupra marii.
“Ce-o fi acolo?” zic eu.
N-a fost nevoie sa astept prea mult pana sa-mi dau seama, pentru ca pe langa noi au trecut 2 italieni, care tocmai discutau ceea ce citisera intr-un ghid turistic despre Corniglia.
Mi-au atras atentia doar cuvintele: “sunt 382 de trepte pana in sat”.
Ne-am uiata unul la altul si am facut stanga imprejur spre gara.
Nici daca m-ar fi platit cineva nu urcam 382 de trepte. Eu abia mergeam pe loc drept.
Urma la rand Manarola, pe care am hotarat sa o sarim si sa mergem direct la Riomaggiore.
Din gara pana in sat am trecut printr-un tunel lung si racoros. Am urcat straduta principala, plina de magazine cu suveniruri si terase micute, pline de lume, apoi am coborat pe micuta plaja care era si loc de “parcare” pentru barcile localnicilor. Apoi ne-am intors la gara si am luat trenul spre La Spezia, tren ce era plin de oameni, galagiosi si multumiti de vizita lor la Cinque Terre.
Presupun ca ei mersesera doar cu trenul, pentru ca erau foarte plini de viata si pantofii inca mai aveau culoarea naturala, in comparatie cu ei nostri care aveau culoarea prafului.
Probabil ca, in viitor, vom mai face o excursie in zona, ca sa vedem ca lumea ce e de vazut la Cinque Terre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu