Sorrento, Coasta Amalfitana, Capri

In perioada 4-9 iunie au avut loc zilele europene, una din cele doua intalniri anuale ale AEC, organizate din nou de italieni, de data aceasta la Sorrento.

In Sorrento si pe Coasta Amalfitana am mai fost acum 2 sau 3 ani, dar iarna, de revelion. Trebuie sa povestesc odata si de acea experienta care mi-a placut foarte mult si de unde mi-au ramas amintiri frumoase.

Pe insula Capri am fost acum multa vreme, cred ca prin anul 2000, nu mai retin exact.  Imi aminteam doar ca acolo am baut cel mai bun cappuccino, la o terasa micuta din Anacapri.

Am plecat spre Italia cu masina, prin Serbia, Croatia si Slovenia. Am facut drumul asta de multe, foarte multe ori, asa ca sunt putin plictisita de el, insa este varianta cea mai scurta catre Italia, si nu numai.

Mereu facem o escala la Belgrad, unde avem si un hotel preferat, hotel Srbija, care nu este  iesit din comun, este cat se poate de normal si in stilul binecunoscut comunist, dar e foarte aproape de autostrada si are o bucatarie excelenta.

Sarbii in general au mancare foarte buna si sunt destul de amabili.

Bineinteles ca de data asta a trebuit sa facem si a doua escala, pana la Sorrento fiind nu mai putin de 2130 km, asa ca ne-am oprit la Florenta, unde am tras la un Ibis, de asemenea in apropierea autostrazii.

Am plecat din Florenta dimineata devreme. Aveam drum lung si trebuia sa facem si un ocol pe la aeroportul din Roma, sa o luam pe prietena noastra de la Iasi, care sosea in jur de ora 10.30-11.00.

I-am dat noului nostru GPS ca destitatie Sorrento, cu ocolire prin aeroportul Leonardo da Vinci (Fiumicino).

Acuma, nu stiu ce-o fi insemnand pentru GPS ocolire, dar ne-a plimbat de ne-a scos din minti.  Tuta, prietena, ajunsese de vreo ora in aeroport si noi inca eram blocati prin Roma, pentru ca GPS-ul nostru s-a gandit ca nu mai vazusem Roma de multa vreme si ne-a aratat-o in toata splendoarea. Am trecut prin toate punctele importante si pe toate stradutele inguste, aglomerate, pline de scutere si de turisti.

Am cautat GPS-ul de anul trecut si l-am pus in functiune. Era enervant ca vorbeau amandoua cucoanele alea  in acelasi timp, doar una zicea s-o luam la stanga si alta la dreapta.

Sotul ma intreba “unde o iau”?  Frate, zic, te hotarasti de care asculti si te tii de drumul respectiv. Am hotarat sa-l ascultam pe cel vechi si am avut dreptate. Ne-a scos din oras si am ajuns intr-un final la aeroport. Nu am inteles inca care a fost eroarea si de ce ne-a bagat musiu GPS prin Roma, cand putea foarte bine sa ne duca doar pe autostrada pana ala aeroport, insa nu ne-am mai batut capul si, dupa ce ne-au trecut nervii, am ajuns la concluzia ca a fost chiar frumos sa revedem Roma.

Sorrento l-am gasit la fel de insorit, animat, plin de portocali si lamai, chiar ca si copaci ornamentali pe margina strazilor.

Am fost cazati la Conca Park, care probabil se numeste asa din cauza tunelului, destul de lung, prin care trebuie sa urci spre receptie. Tunelul cu pricina e frumos amenajat, placat cu gresie si mozaic in culori calde, vitrine luminate difuz in care sunt expuse tot felul de produse pe care le poti cumpara de la receptie. De firma, normal.

Camera draguta,  incapatoare, cu o baie superba,  in stil italian. Balconul dadea spre gradina hotelului, plina de flori, si spre o parte din Coasta Sorrentina,  pe care stau agatate casele localnicilor, pana in cel mai indepartat varf.

Programul a fost destul de incarcat si obositor. In fiecare zi am avut cate ceva de facut asa ca ne trezeam de dimineata, pentru ca la ora 8.00 era plecarea spre destinatia din ziua respectiva si ne mai intorceam doar seara. Cina era la ora 21.00, un lucru care iar mi s-a parut destul de aiurea, era prea tarziu.

In una din zile am avut in program Capri.

Am coborat cu liftul in port, unde ne-am imbarcat pe vapor spre insula.

Inainte de asta am fost impartiti in grupuri, in functie de limba, ma rog, in functie de limba pe care o intelegeai cel mai bine. Asta pentru ca erau 3 ghizi, fiecare vorbind cate 2 limbi, in afara de italiana. Noi, romanii, am fost grupati cu spaniolii si englezii. Ghidul nostru era un tip tanar, foarte simpatic si huschit, cu cercei in ambele urechi si tot felul de inele curioase, tatuat, dar foarte bine informat si plin de povesti picante.

Din portul insulei Capri am luat acele autobuze mici-mici-mici, cu care am urcat pana in Anacapri.

Am vizitat vila San Michele si gradinile ce o inconjoara, vila in care a trait medicul si scriitorul suedez Axel Munthe, care la un moment dat a fost medicul personal al Reginei Victoria a Suediei.

Bineinteles ca Lucca, ghidul nostru, avea o poveste picanta despre cei doi, poveste in care se zice ca de fapt relatia lor a fost mai mult decat una medic-pacient si ca Regina venea destul de des sa locuiasca in vila San Michele, in special iarna.

Nu e de condamnat pentru ca peisajul este superb, gradina vilei este o minune plina de flori, pomi si tot felul de pasari cantatoare.

Insula e plina de turisti din toate colturile lumii. Vapoarele, vaporasele, barcile, fac un dute-vino permanent intre insula si Napoli, sau celelalte porturi din jur.

E o foiala destul de obositoare daca preferi altfel de vacante.

Peste tot sunt magazine si  tarabe cu limoncello, bomboane cu lamaie, prajituri cu lamaie, placinte cu lamaie, magneti cu lamai, tricouri cu lamai, ceramica cu...lamai si multa imbracaminte din in sau panza simpla. Toate cam scumpe.

Dupa masa de pranz, pe care am luat-o intr-un restaurant cu specific pescaresc, foarte rustic si foarte frumos, am urcat in micutele autobuze pentru a cobori din nou in port, de unde am luat un mic vapor pentru a da ocol insulei si pentru a trece pe la celebrele grote ale insulei.

Vaporasul ne-a costat 16 euro/persoana, pentru ca nu facea parte din programul initial.

Trebuie sa recunosc ca mi-a placut mult. Capri se vede superb de pe mare, iar grotele iti taie rasuflarea. Cel putin Grotta Azzurra. Nicaieri nu cred ca am mai vazut o asa culoare de apa.

Ne-am intors la hotel spre seara, obositi si arsi de soare.

Urmatoarea zi am facut un tur al Coastei Amalfitane, cu opriri in Amalfi, Ravello si cu un tur al coastei facut cu vaporasul, ceea ce mi-a placut enorm.

Coasta Amalfitana se vede superb de pe vapor, sunt imagini pe care merita sa le vezi macar odata in viata.

In rest, aglomeratie mare, puzderie de masini si de turisti si soare cam necrutator in perioada asta.

Chiar daca in decembrie, cand am mai fost pe acolo, nu e chiar atat de multa vegetatie ca in iunie, e mai confortabil din punct de vedere al temperaturii.

In programul de vineri era Napoli si Pompeii, locuri in care mai fusesem de cateva ori, asa ca am preferat sa stam in Sorrento si sa facem turul magazinelor cu limoncello si alte produse specifice zonei, plus turul magazinelor cu bijuterii din coral, aur cu coral sau perle.

Vineri seara a avut loc seara festiva, pe terasa de la piscina hotelului, cu muzica traditionala napoletana si dansatori.

Una peste alta, a fost o saptamana reusita in care am mancat pe saturate paste, peste, paste, peste, paste, peste...un amanunt pe care uitasem sa-l mentionez.

Ah, uitasem, la hotel am dat peste un roman, care lucreaza acolo de vreo 7 ani. Pentru ca pana la receptie e ceva de mers, adica de urcat, prin tunelul de care spuneam la inceput, hotelul are doua masinute pentru bagaje si clienti. Nu chiar pentru toti clientii, cum ar fi cei de 20 de ani, de exemplu, insa bagajele sigur ti le cara pana la receptie. Pe una din aceste masinute lucreaza romanul de care spuneam, roman care s-a lipit de noi din prima clipa si care, la plecare, ne-a cadorisit cu o sacosa imensa plina cu lamai din gradina lui. Nu l-am putut refuza.

Am plecat din Sorrento sambata dimineata, in directia La Spezia, unde ne rezervasem 3 nopti, in dorinta de a vizita Cinque Terre, un loc pe care imi doream de multa vreme sa-l vad.