luni, 31 martie 2014

Obsesia trilogiilor pentru gospodine disperate

Niciodata nu am sustinut ca sunt o cititoare de “carti grele” sau ca citesc doar de astfel de carti. Mi-au placut foarte mult cartile lui Dan Brown, am fost fan Sidney Sheldon si, la inceputul anilor 90 am citit cateva carti de Sandra Brown si Danielle Steel. De fapt, in perioada aceea, erau cam singurele noi aparitii, era o adevarata invazie de astfel de carti, toata lumea le citea. In special femeile.
            Aveam la birou o colega care cred ca devora cel putin una pe zi. Venea cu ele la birou si le citea pe ascuns, bagate strategic pe sub registre.
            M-am lasat repede de ele. Toate erau la fel. Acelasi subiect, personaje identice, doar ca se numeau altfel. In general era vorba despre cate o dragoste nebuna, dar si nepotrivita, intre un el bogat si o ea saraca, sau invers. In orice caz, barbatul era in mod clar foarte frumos, foarte, dar foarte viril, iar sexul dintre cei doi era o nebunie, chiar de prima data si tinea...ore in sir.  :D  In fine, cam la fel cu telenovelele argentiene, mexicane, braziliene, etc.  Am avut si cu acestea, cu telenovelele, cateva incercari. Dar asta este o alta poveste.
            Revenind la fosta mea colega si la cartile pe care le devora, o priveam cu ingaduinta, pentru ca, ziceam eu, la varsta ei era normal (avea in jur de 46-47 de ani atunci) avea o viata nu tocmai implinita si avea anumite frustrari de natura intima. Pare urat ce spun, dar chiar asa era.
            De atunci, din perioada anilor 90, am refuzat categoric sa mai citesc astfel de carti si aproape ca i-am interzis fiicei mele sa o faca.  Dar, pentru ca exista si un dar, in decembrie anul trecut, inainte de Craciun, am dat o raita pe la un chiosc cu carti, sa-mi fac o rezerva pentru minivacanta de sarbatori. Nefiind genul gospodinei care gateste si face curatenie pana cade lata in perioada sarbatorilor, stiam ca o sa ma plictisesc cumplit daca nu voi avea cateva carti cu care sa-mi ocup prea lungul timp liber.
            Am luat mai multe carti, printre care si “Mai mult decat amanta” de Mary Balogh. Prezentarea de pe coperta m-a pacalit. Mary Balogh era laudata  ca fiind o scriitoare extraordinara, care dezvaluie in cartile ei secretele din inalta societate londoneza din secolul XVII – XVII. Recunosc ca, in acel moment, m-am intrebat de unde stie ea ce si cum in secolul XVII, dar mi-am spus ca o fi bine documentata, o fi studiat perioada respectiva si o fi aflat tot felul de lucruri nestiute de noi, muritorii de rand, cei care nu avem acces la cine stie ce arhive, documente istorice rare.
Ei bine, dupa ce am citit cartea care, fie vorba intre noi, este un sirop mult prea dulce, am fost atat de obsedata de  Jocelyn Dudley, Duce de Tresham, incat am cautat pe net celelalte doua carti care continua povestea lui. Bineinteles, ducele in cauza era un barbat frumos, destept, inaccesibil, burlac convins, avea o avere...inestimabila si toata lumea era teribil de intimidata in preajma lui. Mai putin frumoasa Jane, o fata modesta (ma rog, pana la urma se dovedeste ca nu era chiar atat de modesta) de care ducele se indragosteste nebuneste si, in fata careia, el nu mai este chiar atat de inaccesibil.
Zambesc cand scriu, pentru ca imi dau seama ce comic suna ceea ce spun. In fine, am citit toate cele trei carti din “Trilogia amantelor” si, pentru ca pe net n-am mai gasit nimic de Mary Balogh, m-am oprit aici. Norocul meu ca sunt nitel zgarcita si nu m-a lasat inima sa dau bani pe toate cartile ei, pe care le puteam comanda pe internet. Mi-am spus ca totusi nu merita.
Am facut o pauza de romane siropoase dedicate “femeilor disperate dupa amor” si am citit cateva cartulii din literatura politista scandinava.  Dragute, usurele, romane politiste clasice, dupa care nu prea m-am dat in vant niciodata, exceptand-o pe  Agatha Christie.
Dar vine ziua de 8 martie si merg la cumparaturi in Carrefour unde, ca de obicei, prima tura o trag pe la raionul de carti, sa vad ce-a mai aparut nou. Vad ditamai raftul dedicat doamnelor. Raft care, printre inimioare si alte sclipiciuri, avea si carti.  Aleg 3 dintre ele. “Pasi pe nisip” de Nancy Thayer, “Dragostea si alte lucruri imposibile” de Ayelet Waldman si “Revelatia” de Sylvia Day.  Primele doua au fost OK. In fine, mai mult cea de-a doua, pentru ca prima m-a cam plictisit, insa Revelatia Sylviei mi-a reaprins obsesia pentru romanele dedicate “femeilor disperate dupa amor”.
Dupa ce am citit vreo 20 de pagini, mi-am dat seama ca am cumparat de fapt volumul 2 dintr-o...trilogie :D Bineinteles ca am cautat repede pe net sa vad care sunt celelalte doua carti din respectiva trilogie, care se numeste Crossfire.
M-am apucat a doua zi sa citesc (la birou :D) volumul 1 pe scribd si mi-am comandat pe internet volumul 3, dar si volumul 1, chiar daca l-am citit dintr-o rasuflare in fata calculatorului.
Ce sa zic? Nu e mare lucru de spus despre cele 3 volume a lui madam Sylvia, decat ca totul se invarte in jurul sexului.  Povestea clasica americana despre un tanar nesimtit de bogat pentru varsta lui, care fusese abuzat in copilarie, ce se indragosteste de o tanara normala, dar care si ea la randul ei suferise de aceleasi abuzuri la varsta adolescentei.
Scenele de dragoste dintre cei doi sunt atat de clar explicate, cu atat de multe amanunte, incat nu mai lasa loc pentru niciun fel de imaginatie.
Ei, dar asta nu e nimic pe langa trilogia (cum altfel?) pe care o citesc acum. Sunt deja la volumul 3, care contine vreo 720 de pagini. Si toate 3 volumele sunt la fel de groase. Se numeste, trilogia zic, Fifty Shades si e scrisa de E.L. James.
Frate, nu mi-am inchipuit ca un om poate fi atat de prolific in ceea ce inseamna descrierea scenelor de sex! Trei volume a cate 700 de pagini din care nu stiu daca 40% reprezinta si altceva decat scene de sex. Deci, barbatul acela, pe numele lui Christian Grey, ori este un mutant ori un robot construit special pentru asa ceva.
Normal, este un tip tanar, superbogat, total inaccesibil, rece si distant, dar de o bunatate iesita din comun, cu o inima mare cat China pe care nu si-o dezvaluie decat fetei pe care ii pica pata.
Daca Trilogia Crossfire mai este cat de cat decenta si ar putea  fi citita si de persoane pana in 18 ani, asta n-as recomanda-o decat peste 25.

Voi termina si Fifty Shades si promit ca nu ma mai apuc de alta trilogie. Sper sa ma si tin de cuvant. Problema este ca am inceput sa-mi pun intrebari cu privire la obsesia mea din ultimul timp pentru astfel de carti. Am incercat sa-mi explic care ar fi motivul si m-am gandit la fosta mea colega ca la o posibila explicatie. Insa, in afara de faptul ca acum eu am varsta pe care o avea ea la vremea respectiva, nu ma regasesc deloc in celelalte “situatii”  pentru care ea prefera astfel de povesti.
N-am fost niciodata o admiratoare a tinerilor inabordabili si sexy descrisi in cartile enumerate mai sus, desi mi-a placut Dl Darcy destul de mult, dar doar in interpretarea lui Colin Firth. Am citit foarte putine romane de dragoste la viata mea si niciodata n-am crezut in iubirile fulgeratoare si pasiunile  arzatoare din filmele si cartile americane.
Stiu ca povestile descrise in cartile acestea sunt irealiste, facute sa mangaie sufletele gospodinelor disperate (ceea ce chiar nu sunt) si atunci de ce le citesc? OMG! Sa fie varsta? Pana la urma toate femeile ajung la asta si e un semn de batranete?
            Nu, sigur ca nu. Incerc sa dau vina pe programul supraincarcat din ultima vreme de la birou, unde abia am timp sa fur o pauza de tigara sau de un covrig, pe faptul ca am fost stresata cu examen foarte importanta pe care l-am avut in luna februarie...pe orice, dar nu pe varsta.

            Mintea mea probabil vrea o pauza in care sa se relaxeze. 

6 comentarii:

  1. Aşa de bine m-am recunoscut în ceea ce ai scris :) Şi eu am fost mare fan Sidney Sheldon şi chiar relativ recent am găsit pe scribd două cărţi de el pe care nu le citisem şi pe care le-am devorat :D

    Nici eu nu citesc mereu cărţi "serioase". Aş spune de fapt că nu cred să existe cititor care să agreeze numai cărţile grele (şi dacă o fi existând, buhuhu, eu nu vreau să-l cunosc. Cred că e cea mai ciufuta persoană din lume :D).
    Nu cred deloc că ţine de vârstă, poate cel mult de-o anume nostalgie :) Dar asta ne poate vizita oricând, nu numai după vreun prag sau altul. Şi chiar dacă nu te-ai dat în vânt după genul ăsta de eroi, e frumos că-ţi plac acum. Este, dacă vrei, un semn că sufletul ţi-e tânăr :)

    În altă ordine de idei, îţi admir răbdarea. Frate, ce cărămizi citeşti!!! :) Şi eu mă lupt cu una, dar numai cu una, la mai multe nici c-aş mai avea răbdare.

    Şi vorbind de cărţi de-astea, eu momentan citesc un sirop plin de clişee, dar care mă destinde: "Celebritate", de Jackie Collins. Intrigi hollywood-iene, de-astea.... dar chiar nu mă simt în stare de chestii mai serioase (ok, mă lupt cu cărămida de care spuneam, dar pentru aia numai în weejend am răbdare).

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi plac la nebunie caramizile. Nu stiu de ce am preferat mereu cartile foarte, foarte groase. Mai ales daca povestea este frumoasa, vreau sa tina cat mai mult. E drept ca ce e mult nu trebuie sa fie si bun. Dar ce mai conteaza daca-ti place tie?
    Am terminat ieri Fifty Shades...In ultima suta de pagini s-a fasait subiectul. Si, normal, ca in toate povestile americane, totul se termina cu un mare "hapi end" :D
    Aseara am inceput o carte iraniana, care a fost multi ani interzisa in Iran. Se numeste "Cel care ma asteapta" de Parinoush Saniee. Abia am reusit sa citesc 3 pagini ca m-a luat somnul. Ei, daca incepeam o noua trilogie pun pariu ca iar ma prindea ora 3 noptea :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot să cred, umblu capie după cartea aia de câteva săptămâni şi nu dau de ea :D (în format electronic, vreau să spun). O s-o iau când ajung în ţară şi gata. Te roooog, scrie despre ea când o termini! :) Lectură plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  4. Greta, sper din tot sufletul sa reusesc sa termin cartea asta, pentru ca ma termina nervos. Cand o sa o termin o sa-ti impartasesc impresiile.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am tot rpetat "termina" si "termin"...Sunt terminata :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte interesant articolul si foarte educativ. Pot spune cu cea mai mare incredere ca citirea acestuia m-a ajutat in viata mea de zi cu zi. Tot ce tine de acest domeniul este foarte interesant si folositor, la fel de folositor este si ce va arat aici: http://www.poli-tan.ro/preturi-fose-septice.html

    RăspundețiȘtergere